Trei luni şi unsprezece zile

A trecut atâta timp,încât până şi repeziciunea cu care scriam înainte a cam dispărut… Cititorii s-au cam dus,iar cheful meu de scris a scăzut zi după zi,în timp ce stresul creştea şi creştea şi creştea.

Din senin,mă simt mult mai uşurată.Au trecut examenele,am aflat şi rezultatele astăzi şi…da,mă simt cu mult mai liniştită.Nu mi-a luat mult să încep să scriu,totul a venit de la sine.Deşi,ca să fiu sinceră,flacăra speranţei s-a reaprins când am primit un e-mail care mă anunţa că încă o persoană a dat subscibe la blogul meu.Am fost surprinsă,că..totuşi,nu se vede clar că am “amorţit” de atâta timp!?În fine,asta mi-a adus aminte de serile în care muream de nerăbdare să ajung la pc să povestesc,să mă descarc,să spun tot ce am pe suflet în urma zilei ce abia trecuse…Aşa că nu am mai stat mult pe ganduri şi am dat start la scris.

În ultimul timp nu pot spune că mi-a fost rău,dar nici nu am zburdat de fericire,până acum vreo două-trei săptămâni… Finalul şcolii a fost extenuant,chiar haotic,dar…ce bine că am trecut peste!

Banchetul a fost de vis,m-am distrat cum nu am făcut-o de mult.Îmi va fi dor de colegi,chiar foarte dor!Şi când spun colegi,nu mă refer doar la cei de aici,din Bucureşti,ci şi la cei din Focşani.Îmi va fi dor de generală,de tot ce am trăit pe parcursul a atâţia ani.A fost doar începutul călătoriei mele spre viitor,iar ce urmează sunt sigură că va fi din ce în ce mai frumos.

Mi-am făcut şi o mică schimbare de look,sunt un pic roşcăţică,şi…mai nou,arsă de soare,ca după prăşit!:)).E vară,doar! La înălţime,sunt aceiaşi piticanie.Dacă m-aş fi înălţat,atunci..ce rost ar mai fi avut zicala “esenţele tari se ţin în sticluţe mici!?”. Sunt cam greu de recunoscut acum,dar nu-i nimic,am trăsăturile specifice : zâmbet  larg, energie multă,râsul inconfundabil şiii…umeri arşi de soare.:D

Acum,mi-au cam obosit degetuţele.Când mă mai prinde câte un şuvoi dintr-ăsta de idei pentru blog,revin.Nu promit nimic,că nu vreau să mi se pună eticheta că nu mă ţin de cuvânt.

Vă pup :) (Sau nu…cum spunea una dintre învăţătoarele mele,în caietul de amintiri…”Alexandro,să ai grijă pe cine pupi în viaţa asta!”) (:

————————————————————————–

Bonus de final,fotografie de la banchet:


Ma vad si pe “PolyPhotos”

Pai da..cat am stat la Campieanca,la foarte buna mea prietena,Cristina,am rugat-o pe Poly sa-mi faca si mie cateva poze…evident,ea nu le-a postat pe toate,ci doar 3 din cele care ii plac cel mai mult.Celelalte le puteti vedea pe contul meu de Facebook.Pana atunci,insa…priviti-ma pe blogul lui Poly,dand un click aici!


Anunţ!

———————————————————————————————————————————————————

Vă invit cu mare plăcere să vedeţi expoziţia de fotografii a bunei mele prietene,Paula Mihalache ,a.k.a Poly.Vă garantez că nu veţi regreta!

Mulţumesc mult.Seara bună!

Alexandra.


Amintiri muzicale…

Ascultam astăzi muzică la adoratul meu mp3,şi ajungând la anumite melodii mai vechi,mi-am amintit de multe lucuri din trecut. Mă gândeam să dau câteva exemple,pentru că mai toate melodiile mele preferate au în spatele lor nişte istorioare interesante…

Să începem…

Celine Dion-My Heart Will Go On : Încă îmi amintesc,eram mică de tot şi asta era melodia mea preferată.Era melodia mea şi a primului meu prieten,melodia noastră.Pe melodia asta am dansat cu el,am şi plâns,am şi râs.Acum,când o ascult…parcă retrăiesc momentele alea,chiar dacă s-au întâmplat de mult.Voi zâmbi mereu când voi asculta melodia asta.

Akon-Don’t Matter : Melodia verii în care m-am îndrăgostit pentru prima oară,deci…tot cu primul prieten are legătura.Ce să-i faci!?Au fost lucruri tare frumoase,eram mici,eram inocenţi şi iubeam. Iubeam sincer,chiar dacă lumea din jurul nostru nu accepta asta.Acum am crescut,iubirea de atunci s-a dus,dar am rămas prieteni buni şi mereu râdem de vremurile acelea.

3 Sud-Est-Clipe :  O melodie care mi-a ţinut de urât când mi-a fost greu.Nopţi la rând am ascultat-o,cu lacrimi în ochi,adormind apoi liniştită de vocile superbe ale celor de la 3SE.

Eddy Wata-I love my people si Rio-Shine On : Vara lui 2008.Ce amintiri!Nu voi uita vreodată ce frumos m-am distrat la Pralea,un weekend, alături de câteva persoane extraordinare,care au lăsat urme de fericire în viaţa mea.Suflet de RogVAivă mereu voi avea,şi ei vor fi mereu printre oamenii pe care îi iubesc cel mai mult.

Queen-Love Of My Life : O altă melodie care mi-a ţinut de urât când am fost tristă,dar mai ales în nopţile în care pentru prima oară,pe obrajii mei curgeau lacrimi fierbinţi din pricina unei îndrăgosteli neîmpărtăşite.Ce copilă naivă,credeam că el era dragostea vieţii mele.Nimeni nu ştie ce şi cum,dar ce ştiu eu acum,e că tot ce mai simt pentru respectivul,după ce am realizat că e totuşi mult prea înaintat în vârstă pentru mine,este mult,mult respect şi admiraţie pentru ceea ce face,pentru felul lui de a fi,pentru faptul că m-a făcut să înţeleg,fără să ştie sau să vrea,că trebuie uneori să cobor cu picioarele pe pământ.

Inna-HOT : Melodia nu îmi place atât de mult cum îmi plac amintirile la care mă duce cu gândul.Iarna 2008,excursie de 2 zile la Durău.Cât de frumos!Câtă distracţie!Peisajul acela îl am şi acum în minte.Cascada Duruitoarea,liniştea pădurii,forfota pensiunii în care eram cazaţi,râsete,gălăgie,muzică.Da,melodia asta s-a auzit aproape non-stop.Era în trend,ce să faci!?

Geo DaSilva&Sahara-Belleza : Vara 2009,plajă,mare,soare…Costineşti!Distracţie multă cu adoratele mele colege din trupa mea de dans,FocStar!Pe plajă răsuna melodia asta,ţopăind printre valuri şi în discotecă am dansat în ritmul ei,am adormit fredonând-o.Mă gândesc cu multă melancolie la cât de frumoasă a fost vara când ascult melodia asta…

Jason Mraz ft. Colbie Caillat-Lucky : Melodia care a fost a noastră cândva ,nu de mult,dar deja e o amintire.Nu voi uita vreodată sfârşitul meu de 2009…unul din cele mai frumoase finaluri.Prefer să consider că acela a fost finalul,pentru că ar fi un Happy End.Ce-a fost a fost,viaţa merge înainte,dar mereu îmi voi aminti de noi,când voi auzi melodia asta.Cum care noi?Eu şi acea mască de care am fost îndrăgostită.Acel actor,care a jucat atât de bine încât m-a păcălit şi m-a făcut să mă îndrăgostesc de el. Nu e nimic,amintirea personajului jucat de el va rămâne mereu în inima şi gândul meu,pe când actorul mă lasă rece.

Nina-Someday : Doar daţi click pe melodie şi veţi înţelege.

James Brown-I feel good! : Se poate spune că melodia asta este amintirea tuturor momentelor de fericire din viaţa mea.Este amintirea momentului ce tocmai a trecut,a zilei de ieri,şi a tuturor zilelor pline de râsete.

Cam atât,dragii mei,este 1 noaptea,iar eu mâine am şcoală,deci trebuie să dorm.

Un mesaj mai am…


Zboară!

Ei,iată şi pozele pe care vă spusesem că le-am făcut astăzi la şcoală.Enjoy it!

Touch the sky!
Nicoleta zboară!Una din pozele mele favorite….mm..deşi îmi plac toate.
Mirela încerca şi ea,să sară…
Una din cele mai reuşite poze făcute de mine astăzi,zic eu.
Pe vârfuri,şi eu…ca o balerină!
O mică săritură prinsă perfect în poză,de către Bety!Nico este să zicem... cea care a suferit după urma săriturii.
O mică săritură prinsă perfect în poză,de către Bety!Nico este să zicem… cea care a suferit după urma săriturii mele.

———————————————————————————————————————————————————-

Cam atât cu pozele pentru astăzi,sunt destul de funny,sper că v-au plăcut.

Bye!

AlleXzyA


Mândră de micul meu Focşani…

Da…deşi nu suntem noi prea băgaţi în seamă…şi deşi nu avem posibilităţi foarte multe…îmi iubesc oraşul.Aici m-am născut….aici am crescut…aici e viaţa mea. Şi deşi plănuiesc să îmi părăsesc în viitor oraşul natal pentru capitală sau chiar…pentru alte oraşe din afara ţării…îmi voi aminti mereu cu drag de lucrurile frumoase şi speciale de aici.

Sunt pe grabă acum…am auzit că vin în faţa teatrului nostru nişte politicieni… şi e posibil să vină şi preşedintele.Nu de asta mă duc.Sunt curioasă.Şi îmi place să văd cum oamenii din oraş se strâng la evenimente formând o comunitate unită.Nu vreau acum să fiu mincinoasă şi să spun că în micul Focşani nu se întâmplă lucruri rele sau…că e mereu linişte şi pace.Dar ca de obicei,eu văd partea plină a paharului,deci asta mă face să îmi ador oraşul natal.

Şi vă las şi nişte clipuri găsite de mine pe iubitul şi indispensabilul YouTube:


Primaria din Tecuci urează cetăţenilor….

60394307


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 100 other followers