Despre tipul cu marea în priviri şi inima mea la el în buzunar
Postat: 25/01/2011 Filed under: Ce-mi place, Dedicatii, Imaginatie, Sentimente, Sperante,vise,melancolii | Tags: cuplu, despartire, dragoste, indragostiti, inima, inimi, iubire, iubiti, ochi albastrii, personal, plecare, postaweek, postaweek2011 1 Comment »Paru-i rebel cu zulufii creţi se lăsa atins usor de adierea vântului.Ochii,ah,ochii lui mă priveau îndelung şi eu roşeam doar privindu-i.Mâinile lui îmi răsfăţau firele blajine ale părului.
Neputincioasa ploaie ploua a sfârşit.Buzele noastre s-au atins violent,iar în priviri ni se topeau lacrimile în căldura focului inimii.
O ultimă privire , un ultim “pa”,şi-a plecat…iar inima mea a rămas la el în buzunar.O poartă unde merge,îi spune poveşti de dragoste şi o alintă dulce.Îi promite că nu mi-o va înapoia vreodată,cel puţin nu până când nu-i înapoiez şi eu inima lui.Ce să fac dacă nu pot trăi fără de ea?E indispensabilă,fără inima lui aş rămâne fără oxigen,ziua s-ar face noapte,iar noaptea ar fi moarte….
Like this:
Încă o amintire
Postat: 07/01/2011 Filed under: Ce-mi place, Dedicatii, Evenimente, Fericire, Melodii, Viata de zi cu zi... | Tags: 4 luni, ai sa stii, alexandra ungureanu, amintiri, dragoste, Fericire, implinire, inceput, iubire, iubit, melodii de dragoste, postaday2011, postaweek2011, poveste, poveste de dragoste, povestea noastra, prieten, tony poptamas si alexandra ungureanu-ai sa stii, vara Leave a comment »Eram în maşină,nerăbdătoare să ajung.De-abia aşteptam să te văd,în sinea mea.Credeam că ştii că vin.Dar mai bine-a fost că nu-mi citisei mesajul trimis cu ceva timp în urmă,în care îmi anunţam prezenţa la picnic.A fost surpriza mai mare,poate chiar mai plăcută.
Cum am intrat în tabără,am zărit un tip bine,cu un tricou portocaliu şi pantaloni albi.Părul creţ îi flutura în bătaia vântului montan.Da,erai tu!Nu ştiam ce-i cu mine,de ce sunt atât de entuziasmată că te văd.În fond..ne mai văzusem de atâtea ori în verile trecute.Dar a fost ceva atunci.A fost acel feeling care mi-a trezit interesul asupra ta.
Imediat ce m-am cazat la cabana cu miros de brad,am pornit într-un tur al taberei,de una singură.Muream de nerăbdare să te salut,defapt.Uşor,uşor,m-am apropiat de tine.Te-am salutat cu un zâmbet tâmp.Soarele îmi bătea în ochi,iar cozile îmi erau ciufulite de vânt.Păreai uimit,nu te aşteptai să mă vezi.Am aruncat două,trei vorbe şi am plecat.Nu ştiam ce să spun în preajma ta.
Spre amiază,după multe ore în care am hoinărit printre căbănuţe,am luat mingea şi am alergat spre teren,ca să joc un baschet. Evident,jocul era neinteresant.Erai tu acolo.În scurt timp am ajuns să joc cu mingea ta.Din nou aberam,vorbeam lucruri banale.În minţile noastre erau atâtea taine,defapt…
Am continuat să ne plimbăm,apoi.Ne-am dat în leagăne,am discutat,am povestit.Nu-mi înţelegeam dorinţa bruscă de a te cunoaşte cât mai bine,de a te avea cât mai aproape de mine şi de sufletul meu.
A urmat apoi o noapte lungă.Am vorbit ore întregi,ne-am destăinuit secrete şi tristeţi,slăbiciuni,plăceri… Doar luna şi stelele ne ascultau.Şi felinarul.A,şi…calul lui Făt-Frumos.Sigur nu era calul tău?Pentru că,ştii,acum tu eşti Făt-Frumos al meu…
Au urmat 24 de ore superbe.În scurt timp a venit duminica.Ha,duminica!N-am să uit nici ziua aia.Încă te credeam “un prieten ” atunci… Şi chiar şi-aşa…atât de grea a fost despărţirea de un prieten!Atât de grea că nu am mai vrut să ne despărţim vreodată ca doi simplii prieteni.Am vrut mai mult.Din acea zi,am ştiut cu adevărat că vreau mai mult!…
….şi-am obţinut!Au trecut atâtea luni,atâtea zile cu tine,atâtea priviri,atâtea sărutări,atâtea bătăi de inimă în preajma ta..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Şi totuşi mă gândesc…ce-ar fi fost dacă nu aş fi venit?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Like this:
Indignare
Postat: 11/12/2010 Filed under: Dedicatii, Semnal de alarma!, Viata de zi cu zi... | Tags: adolescenti, citat viata, copii, emo, mutilare, probleme, probleme adolescentine, semnal de alarma, solutii, viata e grea 3 Comments »Pe zi ce trece,sunt din ce în ce mai stupefiată de lucrurile pe care le fac anumiţi “indivizi” de-o vârstă cu mine…
În ziua de astăzi,dacă avem probleme la şcoală,cu părinţii,sau,mai rău,probleme în relaţii,cea mai simplă soluţie (care nu ştiu ce rezolvă)..este..?Vai,păi cum!?Nu ştiţi metoda pe sistemul “cui pe cui se scoate”!?Păi sa vă dau câteva indicii,că poate vă daţi seama pe parcurs…
“Antidotul suferinţei”,cică,este defapt un “tratament” aplicat de persoana respectivă,sieşi.Este un obicei râvnit,împrumutat de la iubitele noastre specimene pământeşti numite..em…ăă….emoişti.Cică suferinţa se diminuează dacă îi dai…suferinţă. Da,asta poate fi adevărat,de exeplu,mie,mi se pare că a fi gras e o suferinţă care poate fi tratată prin suferinţa de a nu mai mânca dulciuri şi mâncăruri calorice.Simplu ca bună-dimineaţa!Ei,specimenele astea care mă indignă,puştimea asta care dă pe-afară de atâta inteligenţă,foloseşte tehnica mutilării propriului corp.Doamne Sfinte,ce oribil sună cuvântul -mutilare-!
Mie,metoda asta “evoluată” de a trece peste greutăţile adolescentine,îmi pare de-a dreptul infantilă.Cred că atunci când vine vorba de o soluţie ca asta,nu e vorba de “vindecare”,ci pur şi simplu de nevoia de atenţie.Cum puştiulică nu e băgat în seamă de nimeni de obicei şi nu are cine să-i plângă de milă,preferă să facă ceva “şocant” ca să dea lumea pe spate şi să atragă atenţia…
Prin postul ăsta încerc să trag un semnal de alarmă.Mi se pare de-a dreptul groaznic faptul că din ce în ce mai mulţi puşti -se taie- din cauza unor probleme,care pur şi simplu,nu merită.Nu merită,defapt,să te răneşti pentru nimic,pentru că orice problemă poate avea o soluţie,şi nu e un capăt de lume dacă te-au certat ai tăi pentru nu ştiu ce notă,dacă te-a lăsat iubita sau iubitul,dacă eşti marginalizat de colegi sau prieteni sau orice alt motiv de genul ăsta.
Şi dacă simţi că eşti unul dintre “puştii” despre care vorbesc în postul ăsta,nu te simţi ofensat!Ştiu,defapt,că vei ajunge la concluzia mea!Un sfat?Uită-te în jurul tău şi ai să-ţi dai seama că viaţa are şi părţi bune,are lucruri inedite pentru noi,şi trebuie sa trăim pentru a ne bucura de ele!Totodată,viaţa este grea….şi nu intotdeauna dreaptă,dar depinde de noi cum vom privi problemele şi cum vom acţiona pentru a le rezolva!
————————————————————————————————————————
Un citat motivaţional,de final :
“Durerea este inevitabilă,dar nefericirea este doar o opţiune!” Tim Hansel
Un gand.
Postat: 08/11/2010 Filed under: Dedicatii, Fericire, Viata de zi cu zi... | Tags: dedicatie, gând, iubire, te iubesc 2 Comments »
Te iubesc!Schhh!!!
Doua luni
Postat: 08/11/2010 Filed under: Ce-mi place, Dedicatii, Fericire, Focsani, Viata de zi cu zi... | Tags: doua luni, dragoste, Fericire, iubire, relatie 1 Comment »Au trecut repede,desi la inceput credeam ca vor trece extrem de greu.Stiu,asta e doar inceputul,dar e nemaipomenit cate lucruri s-au schimbat in viata mea in ultimele doua luni.
Tin minte…era ultima seara cand am vazut Focsaniul.Era mai stralucitor ca niciodata.Toata lumea era fericita…era 7 septembrie.Erau traite din plin ultimele zile de vacanta.Dar eu aveam alte motive de fericire.In ziua aia ai venit acolo pentru mine.Ai venit de la atatia kilometri,doar ca sa…ca sa-ti arat orasul,cica.Mda,nici tu si nici eu nu credeam asta.In sinea noastra stiam ca revederea asta inseamna mult mai mult.Si chiar a ajuns sa semnifice…ziua noastra.
Parca s-a intamplat ieri…
Ai intarziat vreo ora,timp in care mi-am pierdut timpul cu copiii in parc…Cand m-ai sunat,spunandu-mi ca ai ajuns,am pornit imediat spre locul nostru de intalnire.Locul…nu a fost tocmai cel asteptat,adica cine-si da intalnire in mijlocul intersectiei!?
Cand ne-am imbratisat am simtit ca plutesc.Ce sa mai,deja inima mea nu ma mai asculta si aproape ca ma dadea de gol…
In cautarea unui magazin deschis,m-ai lasat cateva minute singura,timp in care am vorbit cu cateva amice care ma vazusera cu tine.Toate ma intrebau cine esti,de unde,daca suntem…impreuna.Am raspuns ca “nu”,oarecum cu parere de rau,iar ele,fete fiind si-au dat imediat seama ca …nici eu nu eram sigura de raspuns:)).
Toata lumea ne privea.Simteam cum zeci de fete pe langa care treceam ma invidiau,parca…in fine,cine nu si-ar fi dorit unul ca tine!?
Ne-am plimbat de-a lungul strazilor cenusii.Totul parea gri,defapt,in preajma noastra.Pe peronul garii mi-ai dat scoica.Stii ca o port peste tot cu mine,inca?
Ah,si…parcul.Parcul Teatrului noaptea,era absolut nemaipomenit.Niciodata nu il vazusem atat de stralucitor,de…romantic. Se auzeau cantece la chitara in departare.Noi doi ne uitam la stelele ce abia se mai vedeau printre nori.
In fine,timpul plecarii sosise.Ca sa tragem de timp,oarecum,dar si pentru siguranta mea…m-ai condus pana in spatele blocului. M-ai imbratisat si…si…mi-ai spus ce simti pentru mine.Ah,si doar iti spusesem cat de mult urasc faptul ca mereu lucrurile importante se spun sau se intampla la final.Ma enervez ,inca,atunci cand imi amintesc de faptul ca mi-ai spus la final,desi stiai ca nu suport asta.
Inima imi batea tare.Nu-mi venea sa cred ca intr-un final,in sfarsit,la capat de drum,visul meu s-a indeplinit.Nu stiam daca visez sau daca…e real.
Ne-am despartit fericiti,stiind ca ne asteapta o perioada grea,dar totusi extraordinara,comparativ cu perioada monotona,as putea spune,ce tocmai o incheiasem atunci.
Am dormit repede in noaptea aceea.Dimineata,te-am sunat.Era prima dimineata in care mi-ai spus ca ma iubesti.Era prima dimineata in care eram impreuna.Era 8 septembrie si eram fericita….
Ah,si cand ma gandesc ca vor mai trece ani…
Pentru un alt fel de..Romeo
Postat: 21/09/2010 Filed under: Dedicatii, Sperante,vise,melancolii, Viata de zi cu zi... | Tags: dragoste, iubire imposibila 7 Comments »
Departe esti tu.Prea departe.Prea departe si prea…prea gol suna acel “te iubesc” in telefon.Prea vag,prea lipsit de esenta.Prea nesemnificative sunt superlativele din limba romana fata de ce simtim defapt.Prea.
Sunt atatea usi inchise la care am batut…si care nu s-au deschis.Tu,insa…mi-ai deschis o poarta spre o alta lume,spre ceva ce am stiut mereu ca exista,dar nu am crezut ca voi pasi acolo prea curand.Si mai mult,nu am stiut ca tu vei fi acela care…care ma va indruma catre fericire.Nu stiam.Dar ce bine ca ne-am aflat,ce bine ca am patruns in adancul sufletului tau.Ce bine ca esti aici,in inima,ce bine ca suntem -noi-.Ce bine…
…si ce rau ca nu…ca nu se poate.Se poate,dar nu e permis.Esti marul interzis,dar marul cel mai dulce-acrisor,cel mai proaspat si mai sanatos din cate stiu.Esti un trandafir furat din gradina publica,pe care desi stii ca e interzis sa il rupi,il iei si il tii pentru tine,il pui in vaza,il ocrotesti.Esti mai rau ca tutunul.Nu e interzis prin lege sa fumezi,dar e rau.E rau,dar nu la fel de rau cum e sa te iubesc,sa ma iubesti..sa ne iubim.
Traim o realitate urata care ne face mai puternici.Spune-mi ca vom birui in lupta asta cu principiile,spune-mi!Spune-mi ca intr-o zi dragostea noastra nu va mai fi imposibila…spune-mi!!!Spune-mi,pentru ca eu,de una singura nu ma pot increde in asta. Am nevoie de tine sa crezi odata cu mine,am nevoie sa credem amandoi….
Stiu ca nu trebuie sa-ti cer asta si stiu ca tu crezi.Stiu.Si stiu ca vom reusi,amandoi.O vom duce la capat si vom sfarsi fericiti…
Like this:
Despartirea de un prieten…
Postat: 16/08/2010 Filed under: Cu si despre ai mei prieteni, Dedicatii, Sperante,vise,melancolii, Ttristete, Viata de zi cu zi... | Tags: despartire, Fericire, nostalgie, plecare, prieten, prietenie, tristete, weekend 2 Comments »
Duminica.Zi frumoasa si urata in acelasi timp.Zi cu amintiri,nostalgie si teama ca nu ne vom mai revedea prea curand.Zi timida,zi plina de intrebari in legatura cu zilele si noptile ce de-abia au apus.
Intamplator,dar voit,ne intalnim,strabatem drumuri de munte,eu cu pasi timizi,el cu pasi voiosi si plin de curiozitate.Discutii lungi,despre orice,subiecte banale sau importante,ezitari in inaintarea pe drumul de munte din partea mea,incurajari din partea lui :”Daca vine ursul,ne prefacem a fi morti!Oricum vom sfarsi asa!”.Ma sperii mai tare si ma intorc.”Tin la viata mea!”,mi-am spus in gand…si am pornit inapoi.El dupa mine,cam trist,cam dezamagit ca nu a putut descoperi ce se afla in continuarea acelui drum.Dar,ca un bun prieten ma urmeaza si nu ma lasa singura.Drumul de intoarcere ne pare a fi mai lung…. poate din cauza faptului ca amandoi ne dorim sa fie asa.
Ne pierdem timpul ca doi copii,dandu-ne in leagane sau in balansoare ruginite,de care s-au bucurat atatia..ca si noi…sau poate mai putin ca noi.Jucand jocul acela in care trebuie sa ne privim ochi in ochi fara a clipi,o lacrima incearca sa curga pe obrazul meu stang.Ceea ce el nu stie este faptul ca nu plang neaparat din cauza faptului ca nu clipesc…ci din cauza ca gandul meu e la plecare.Tot ce am in minte e “In mai putin de doua ore plec,in mai putin de doua ore plec,plec,plec,plec…nu,nu vreau,nu plec..ba plec,da,plec si las tot…nu,nu vreau sa plec!Dar mai am doar aproximativ o ora!Nu!Nu!Nu!”…
Mai trist decat orice e momentul in care mi-am dat seama ca e vremea sa plecam..amandoi.In ultima clipa,o imbratisare calda,care imi doream sa nu se sfarseasca prea devreme…dar care s-a sfarsit.Un “pa” aruncat in gol….si drumurile noastre s-au despartit.
Din masina straina mie si atat de dureroasa,caci ma ducea departe,departe….am zarit ultima privire din partea tovarasului meu….si-a plecat.A plecat si a luat si -amintirea- mea cu el.El stie mai bine decat oricine despre acea amintire.Defapt,e singurul care stie.Si mai stie,cred…ca i-am lasat-o intentionat.
